“Dar să revenim. După ce mi-am cules recomandata de la poștă am văzut că aveam de plătit 104 lei pentru veniturile încasate anul trecut din străinătate. Avusesem o singură factură de genul și, în ciuda non-chefului de ANAF și a stresului cu hârțogăraia, m-am învârtit în primăvară prin toată clădirea întrebând unde pot să declar niște bani primiți pe căi pe care statul român n-are cum să le verifice, ca să fiu impozitată pentru ei. Acum, în noiembrie, m-au anunțat că-și vor banii.
Într-un fel aș vrea ca toată lumea să lucreze într-un moment sau altul pe PFA (sau ca liber profesionist, care e cam același lucru). Să primească o sumă de bani, din care să trebuiască să pună deoparte nu doar pentru economii personale, ci și pentru stat. Să meargă la ghișeu cu hârtia în mână, să plătească pentru faptul că au fost plătiți. Să vadă cum banii ăia pleacă, să se întrebe unde ajung, la ce sunt folosiți. Mi-am luat la revedere de la câteva cărți pe care aș fi putut să mi le cumpăr și am plecat de la ANAF.
Întrebare: unde sunt banii respectivi acum? Fac parte din salariul vreunui profesor? Au ajuns la un pensionar? Sunt dați pentru conservele din careva din pomenile electorale? Plătesc o parte din încălzirea unui bucureștean? Înfrumusețează un parc? Repară o clădire? Intră în buzunarul vreunui politician? Repară un drum? Poate sunt furați chiar în momentul ăsta de cineva care spune „Lasă, că statul are…”
„Roxana,” vă aud zicând, „De ce ne bați la cap cu banii ăștia? N-ai mai mult de dat în aprilie, ca tot omul?” A, ba da, dar ăștia sunt suma cea mai recentă și vă repet ce am spus mai sus: acela e impozitul pe niște bani primiți pe căi pe care statul român n-are cum să le verifice.
Ce-ar fi fost dacă-ul e mai puternic aici (și n-am chef să speculez cu sumele reale pe care le câștig în țară și cu impozitele pentru ele).
Uite un alt ce-ar fi dacă legat de sume de bani pe care poți foarte ușor să nu le declari: momentan impozitul pe venit e de 16%. Sunt zvonuri că din 2016 lucrurile s-ar putea schimba, impozitul să fie în trei trepte: 15%, 25% și 35%. Deci, impozitul pe venit ar scădea minimal pentru cei care nu prea câștigă, ar crește puternic pentru cei care într-adevăr câștigă. Uite o întrebare interesantă: dacă banii ăștia veniți din exterior m-ar împinge de la 15% la 25% pentru toți banii câștigați, mi-ar mai fi la fel de ușor să-i declar? Dacă ar trebui să dau nu cu vreo 60 lei în plus față de 104 lei, ci să dau în plus x sute de lei pentru că am depășit ceva sumă arbitrară? Să spunem că eu sunt atât de corectă: restul oamenilor ar fi la fel?
Dum-dum-dum-ce-duduie-economia. Și chestia cu economia e că ține nu doar de bani și de calcule reci, ci și de psihologie: cât poți împinge pe cineva fără repercursiuni? Până când îți dă și când începe să decidă că raportul risc/câștig nu-mi mai merită, mai bine riscă? Pentru 104 lei nu mă bat cu sistemul. Pentru câteva mii de lei?… Care e prețul meu? Și ce se întâmplă dacă decid că statul nu face ce trebuie cu acești bani scoși din buzunarul meu? Dar dacă i-aș da 1000 lei în plus unui stat care mă slujește, care îi folosește ca să-mi meargă mie mai bine (atras investitori străini, pus la punct un sistem cu mai puțină birocrație, sistem de educație și de sănătate mai bun etc.), dar n-aș vrea să-i dau unui stat în care banii se pierd ușor și n-ajung nicăieri? Desigur, salariații n-au aceeași conștiență a impozitelor care li se iau, așa că s-ar putea să nu se prindă ce și cum susțin.
Și cel mai ciudat dintre toate ce dacă-urile: ce este dacă?
Ponta și compania se zbat: accize noi la benzină pentru autostrăzi care nu se mai construiesc, taxa pe stâlp, CAS-ul scăzut – dar cine știe cu ce preț? A dat pe apa sâmbetei investiții, a promis că atrage fonduri și n-a atras din ele mai nimic. Ce se întâmplă acum? Care-s consecințele?
Sunt unii care votează cu Ponta că e bun ortodox. Pe alții îi lovește la spiritul naționalist. Pe alții îi păcălește cu pensii și salarii crescute. Și mă gândesc, ăsta e un om care n-a prea reușit să facă mare lucru din ce a promis, acuma ce facem? Care sunt rezultatele imediate? Care sunt rezultatele pe termen lung?
E plin de dacă-uri.
Îi tot aud pe unii că nu votează și ok, e dreptul lor. Alții se întreabă superior de ce votăm, pentru că ei sunt deasupra unor astfel de probleme. Ei bine, eu nu sunt. Ce se întâmplă la nivel înalt mă afectează pe mine la nivel mărunt. Dacă mie mi se bagă taxe pe respirat și una dintre editurile cu care lucrez dă faliment, rămân în plop. M-aș descurca cumva, dar n-aș mai fi la fel de binevoitoare. Atâta timp cât scot banii mei din buzunar ca să plătesc statul, atâta timp cât munca mea depinde chiar și parțial de relațiile cu străinătatea, atâta timp cât trăiesc într-o țară pe care o susțin în felul meu mărunt și care mă afectează din toate punctele de vedere, am tot dreptul să spun ce vreau și ce nu vreau și ce mi se pare o măgărie. N-o fac foarte des pentru că preocupările mele sunt legate mai degrabă de cărți și de povești, nu de ce face X politician, dar asta nu înseamnă că nu țin un ochi pe ce se întâmplă în jurul meu.
Nu, n-am chef de un Ponta în frunte, cu strașnicele lui reușite de până acum. N-am chef de el nici să mă reprezinte în relațiile cu străinătatea, pentru că mai devreme sau mai târziu cine știe cum o dă-n bară – mai ales că de curând nu e doar ortodox, e și puțin xenofob.
Mai și spune prostii… „Doar Ponta a scăzut taxele”… Mă lași? Mai urmeaza să aflăm că „Doar Ponta a construit autostrăzi”, că „Doar Ponta a atras investitori străini” și că „Doar Ponta a atras fondurile europene”.
În ce-l privește pe Iohannis, habar n-am ce-i poate pielea. Poate greșesc, poate că peste doi ani de Iohannis președinte m-aș da cu capul de pereți. Dar cu Ponta m-am dat cu capul de pereți suficient cât a fost prim ministru.
P.S. Scriu asta după ce tocmai a trecut pe lângă mine parada pro-Ponta, oameni îmbrăcați în roșu, cu steaguri roșii, strigând lozinci. Îl votez pe Iohannis și pentru că ăștia care-s pentru Ponta sunt foarte hotărâți să arunce afară trădătorii de țară și încep și eu să mă tem că fac parte dintre ei.”
